Banii şi fericirea

sâmbătă, 26 aprilie 2014

     Ai simţit vreodată că nu vrei să te mai întorci acasă? Ai avut nefericirea de a trece zilnic prin nişte stări care te doboară de tot? Ai avut parte de ţipete, nervozitate şi răceală zi de zi, la aceleaşi ore, în aceleaşi situaţii? Te-ai simţit vreodată atât de enervat/ă încât să-ţi vină să ieşi afară şi să te întorci când se vor linişti apele? Ai crezut, măcar pentru o secundă, că ai vrea să trăieşti o perioadă în altă parte, cu alţi oameni? Ai simţit vreodată cum toată bună-dispoziţia şi fericirea pe care le-ai acumulat de-a lungul zilei dispar imediat ce vezi figura tristă a mamei tale pe care scrie cu cerneală incredibil de vizibilă "AMĂRĂCIUNE", "GRIJI", "SUNT SĂTULĂ", "STRES"? Ai simţit durerea în interior când ai descoperit că nu poţi face nimic să-i schimbi starea? Nu poţi rezolva nimic nici dacă încerci. Şi atunci te enervezi...
     Ai vrut vreodată să-l iei de mână şi să-i spui să te ducă departe, să te ascundă? Ai vrut...? Ai ajuns să plângi? Ai ajuns în halul în care nu-ţi mai pasă de nimic şi de nimeni? În-afară de persoana lui, nimic altceva nu prea te mai face să zâmbeşti? Chiar aşa, când zâmbeşti nu te temi că vine seara şi că iar se vor instaura tristeţea şi stresul?... Dacă nu, atunci mă bucur enorm pentru tine.

Te-ai gândit că toate lucrurile rele de mai sus se întâmplă când nu ai bani suficienţi ca să trăieşti? Să-ţi ajungă banii să plăteşti facturile lunare şi să cumperi mâncare nu înseamnă să trăieşti... înseamnă să supravieţuieşti. Oamenii nu ar trebui să fie aşa dependenţi de bani dar atunci când deschizi uşa frigiderului şi e gol, nu e chiar cea mai adâncă fericire. 
Toţi cei din jurul tău vor bani. Mulţi bani. Doar prietenii se lipsesc de banii tăi.. dar prietenii sunt cu mult mai puţini decât banii tăi. Şi dacă stai să te gândeşti, mai bine te-ai lipsi de unii prieteni.

Nu zic că tre' să te speli în bani dar nici să fii pe minus. Dacă îţi rămân bani cât să-ţi cumperi o îngheţată eşti ok.. Dacă eşti ok poţi fi uşor bine-dispus de cei care ştiu să te bine-dispună. Când eşti bine-dispus aproape zâmbeşti. Dacă zâmbeşti îi faci fericiţi pe cei care te iubesc. Implicit, fericirea lor te fericeşte şi pe tine. Dacă eşti fericit nu eşti nervos, nu ţipi, nu te cerţi, eşti optimist, rezolvi probleme....

     Dar dacă nu ai bani nici cât costă o îngheţată... mai ales în perioada asta când, aparent, toţi avem nevoie de bani ca să fim fericiţi...
Nu ai cum să fii fericit când nu ai avut bani să-ţi plăteşti curentu’ şi acum nu mai poţi să intri pe mess sau, pe viaţa ta, facebook-u’! Nu ai cum să fii fericit când nu ai bani să-ţi iei o sticlă cu apă şi simţi că nu mai poţi. Nu ai cum să fii fericit când promiţi că te întâlneşti cu cineva dar nu ai bani să-ţi cumperi bilet de autobuz, dar nici pe jos nu poţi merge că e zăpada de trei ori cât tine. Nu ai cum să fii fericit când deschizi frigiderul şi e gol. Nu ai cum să fii fericit când îţi auzi din întâmplare părinţii că se ceartă şi nu mai ştiu din ce să plătească datoriile şi împrumutul la bancă. Nu ai cum să fii fericit când auzi cum îi „chiorăie maţele” căţelului şi tu nu ai mâncare nici pentru tine. Nu ai cum să fii fericit când stai cu 3 lei în buzunar de o săptămână şi aştepţi zadarnic să se înmulţească!

     Toată lumea spune că banii nu aduc fericirea... dar nici nu o gonesc.
A fi fericit presupune cu totul altceva faţă de ce-am zis eu mai sus. Desigur, nici eu nu ştiu, de fapt, ce este aceea fericire. De un' să ştiu eu asta? Dar ştiu sigur că tot ce obţii cu ajutorul banilor va rămâne aici, pe Pământ, când tu nu vei mai fi. Asta.. ei bine asta ar cam trebui să ne determine să nu mai fim atât de dependenţi de bani. Şi totuşi suntem. Suntem pentru că trăim într-o ţară frumoasă condusă de nişte... nu zic ce..că dacă îmi citeşte blogul vreun "mare" n-am bani să plătesc amenda. Suntem pentru că părinţii noştri au salarii mizere din care trebuie să întreţină o familie. Suntem pentru că după ce ne terminăm studiile rămânem ca proştii în stradă pentru că nu ne angajează nici dracu' "pen' că n-avem experienţă"!...