Începuturi

duminică, 25 octombrie 2015

          M-am gândit de atât de multe ori cum ar fi să ai în viață șansa de a o lua de la început. Nu mă refer la toată viața, ci doar la anumite aspecte, cum ar fi modul în care te-ai prezentat lumii, unui colectiv sau unei persoane. Să fim serioși,  de câte ori nu ne-am dorit fiecare dintre noi să ne fi comportat altfel?...
          Când eram în ciclul gimnazial eram o tocilară. Nu râdeau de mine colegii, dar nici nu mă luau în serios. Apoi m-am interiorizat, am devenit dark și am provocat lumii un șoc. M-au luat peste picior.
          A început perioada liceului, m-am păstrat și prezentat dark, dură, autoritară. Toți m-au respectat involuntar, mai mult sau mai puțin. Dar am obosit să fiu așa. M-am "recolorat" și am revenit la a fi drăguță și "de treabă". M-au inclus mai mult în grupurile și discuțiile lor.
          Începuse să îmi placă această stare a personalității mele exact când ea s-a terminat. Am plecat la facultate și, evident, colectivul s-a schimbat. De teamă să nu fiu luată de fraieră (pentru că arăt ca un copil de 14 ani și par tocilară), m-am prezentat, din nou, dură și autoritară. Totuși, mă înțeleg cu toți,  în diferite "măsuri"; toată lumea respectă pe toată lumea etc.. Dar acum îmi pare rău că nu m-am prezentat așa cum sunt eu: puțin din toate. Dacă aș renunța complet la această duritate ar concluziona toți că sunt o mincinoasă și acest lucru va distruge posibilul meu viitor vesel, înțelegerea și respectul. Bine, acum, nu ar fi chiar o minciună. Sunt o persoană destul de dark. Dar nu mereu. Sunt o prințesă dark îndrăgostită,  emotivă până la cer și înapoi, ascult rock, trap și Selena Gomez, iubesc animalele, plâng la reclame, am papuci roz, dorm cu un ursuleț de pluș și mă îmbrac 90% din ocazii în culori închise. Super. Ce-ar înțelege oamenii, dacă ar ști toți? Că sunt un om ca toți ceilalți. Un amalgam de sentimente contradictorii, dorințe,  pasiuni, defecte și calități, cu o mare interioară extrem de agitată, nesigură de viitor.
          Acum, la 19 ani și un pic, am înțeles cu adevărat  un lucru destul de important, zic eu. Nu trebuie să te prefaci a fi altceva în fața nimănui. Ești ceea ce ești, te poți îmbunătăți dacă e cazul, dar trebuie, întâi, să te accepți pe tine însuți. Dacă știi ce ești, cum ești, te pui în valoare și ceilalți vor face la fel. Suntem oameni. Unici, frumoși, compatibili, doritori de companie. E greu să schimbi o primă impresie, dar nu e imposibil.  Fii tu însuți, fii cea mai bună variantă a ta!

1 comments:

Tudor Lavinia spunea...

Și când te trezești , nu mai ai 19 și realizezi că poți fi cine vrei tu să fii pentru că in Universul obiectiv nimănui nu-i pasă , toți fiind preocupați nu de cum pari tu , ci de cum par ei .

Trimiteți un comentariu