Vintage sight.

     Lumea se uită foarte ciudat la mine pentru că port ochelari de soare mai tot timpul. Port ochelari de soare când mă spăl pe dinţi, când fac duş, când îmi pieptăn părul. Port ochelari de soare când îmi plimb câinele şi când fac cumpărături. Port ochelari la răsărit şi la apus. Port ochelari în încăpere şi în autobuz. Port ochelarii seara. Şi am purtat şi ochelari de soare noaptea. Şi o să-i port şi la iarnă şi o să îi port şi în mare.

     Ochelarii mei de soare au nişte lentile foarte interesante. Îmi place să privesc prin aceste lentile pentru că se vede totul mai întunecat. Poate că pare ciudat că vreau să văd totul mai întunecat dar...în momentele în care dau ochelarii jos totul pare mult mai frumos, mai luminat, lumea nu mai pare aşa de rea. Eu o văd mereu mai întunecată decât este iar atunci când scot lentilele şi o văd cum este ea în realitate, mă bucur.
     Îi port când e seară ca să mi se pară şi mai întunecat...ca atunci când îi scot să-mi dau seama că, de fapt, nici noaptea nu e atât de neagră. Îi port şi când merg pe stradă pentru că nu mai văd cât de urât se uită oamenii. Lentilele îmi acoperă ochii şi, odată cu ei, dezgustul şi dezamăgirea pe care mi-o provoacă oamenii care trec pe lângă mine.

Ninja cutting onions...

"Se povestea de un neguţător din East Smithfield, a cărui soţie era gravidă - aflându-se la primul născut - a fost cuprinsă de chinurile facerii bolnavă fiind de ciumă. Bietul om n-a putut găsi o moaşă s-o ajute, nici o infirmieră s-o îngrijească. Cele două slujnice pe care le ţinea îşi luaseră tălpăşiţa. Sărmanul neguţător a alergat din casă în casă, ca ieşit din minţi, dar nu a putut afla nici un ajutor. În cele din urmă, un paznic din poarta unei case infectate i-a făgăduit că a doua zi în zori va veni o infirmieră. Nefericitul om se întoarse acasă cu inima zdrobită şi o ajută pe nevastă-sa atât cât se pricepu, făcând el pe moaşa. Copilul s-a născut mort şi, după un ceas, îşi dădu şi nevastă-sa duhul în braţele lui. Dimineaţa, când paznicul veni cu infirmiera, după cum făgăduise, găsind uşa deschisă, intră şi-l găsi pe nefericitul soţ strângându-şi încă în braţe soţia moartă; şi atât de strivit de durere, încât, numai la câteva ceasuri, şi-a dat şi el sufletul, fără a fi purtat cel mai mic semn de boală. Se prăbuşise, pur şi simplu, sub povara sufletului."

~ Jurnal din anul ciumei, Daniel Defoe ~